Oltenii continuă să iasă din casă nejustificat. 114 au fost amendaţi

Alţi peste 100 de olteni au fost prinşi pe străzi fără un motiv întemeiat. Astfel, oamenii legii le-au aplicat amenzi, care de două zile sunt foarte mari.

Poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari sunt zi de zi pe străzile judeţului, verificând respectarea ordonanţelor militare. Din păcate, încă există oameni care nu înţeleg necesitatea acestor ordonanţe şi iau în derâdere restricţionarea circulaţiei. În ultimele 24 de ore, nu mai puţin de persoane au fost amendate, valoarea totală a sancţiunilor fiind de  232.030 lei. 

„Atragem atenția că sancțiunile au fost majorate semnificativ, prin modificarea OUG 1/1999. Până acum, cetățenii care erau sancționați pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, plăteau în termen de 15 zile jumătate din minimul legal, adică 50 de lei. De astăzi, amenzile vor fi cuprinse între 2.000 și 20.000 lei. Rugăm cetățenii județului nostru să aibă în vedere prevederile Ordonanțelor Militare emise privind măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.