Oltenii cu ferme mici vor putea accesa 15.000 de euro. Şi cei cu teren în arendă pot solicita banii europeni

Autorităţile vor deschide, în scurt timp, ultima sesiune de depunere a proiectelor pe submăsura 6.3 ,,Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Fermierii olteni vor putea accesa câte 15.000 de euro.

Consilierul ministrului Agriculturii, Florin Ciobanu, a precizat că fermierii olteni cu vârsta peste 18 ani şi înscrişi la APIA sau DSVSA Olt cu doi ani în urmă pot solicita bani europeni.

„Toți fermierii ce au împlinit 18 ani, care dețin în proprietate sau folosință, adică în arendă, o exploatație agricolă și sunt înscriși la APIA sau DSVSA Olt cu 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanțare pot accesa această submăsură. Ferma mică trebuie să aibă o dimensiune cuprinsă între 4.000 - 11.999 SO, adică valoarea producției standard”,
spune Florin Ciobanu pe pagina sa de socializare.

Sprijinul nerambursabil care poate fi obținut este de 15.000 euro. Cu aceşti bani, fermierii îşi pot achiziţiona utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă, dar pot face și investițiile pentru modernizarea exploataţiei.