Oltenii diagnosticaţi cu diabet au nevoie de consiliere psihologică

Peste 12.000 de pacienţi olteni cu diabet fac parte din Programul Naţional, iar periodic sunt evaluaţi de către diabetologii slătineni. Şefa Secţie de Diabet din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, medicul Diana Stuparu, a precizat că în multe situaţii ar fi nevoie de consiliere psihologică, mai ales atunci când sunt diagnosticaţi copii.

Numărul oltenilor diagnosticaţi cu o formă de diabet a crescut dramatic, în ultima perioadă. Diabetologii slătinieni pun această creştere pe mâncarea de proastă calitate, dar şi pe sedentarism.

Afecţiunea este una complexă, iar pacientul diagnosticat este nevoit să-şi schimbe radical stilul de viaţă. 

Şefa Secţie de Diabet din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, medicul Diana Stuparu, spune că aceşti pacienţi au nevoie de consiliere psihologică, însă un astfel de specialist nu există la unitatea medicală slătinean.

„În marile spitale, pe secţiile de diabet există şi psiholog, dar la Slatina nu avem. Ar fi nevoie de astfel de specialişti, mai ales la cazurile nou diagnosticate. Mai ales când vine vorba de copii. În momentul în care află diagnosticul, părinţii sunt terminaţi şi plâng. Copilul are trei ani, cinci ani, el nu conştientizează ce se întâmplă. Însă părinţii plâng, iar pentru ei trebuie chemat psihologul, în primă fază. Pe parcurs, când copilul creşte şi conştientizează că el este diferit faţă de colegii lui, şi copilul are nevoie de psiholog. Şi noi îi trimitem pe copii la consiliere”,
a spus Diana Stuparu.