Oltenii şi capitalismul. O poveste de la deschiderea McDonald’s Slatina

Capitalismul s-a desăvârşit în micuţul nostru oraş, miercuri, odată cu deschiderea noului restaurant McDonald’s. Celebrele produse ale lanţului american au fost aşteptate cu sufletul la gură de slătineni care s-au postat încă de dimineaţa în faţa şi în jurul restaurantului, doar-doar or fi primii care comandă. Restaurantul a permis accesul publicului abia la ora 11.00, când s-a format o tradiţională coadă şi când au apărut şi primii nemulţumiţi.

Mai multe persoane au încercat să le ia faţa celorlalţi şi să intre printr-o parte a terasei, din aproprierea McDrive, însă nu au fost lăsaţi de agenţii de pază. Un bărbat din mulţime le-a bătut obrazul agenţilor, iar o femeie l-a secondat, arătând cu degetul spre maşinile de la McDrive. „Ia uite, acolo se poate, daţi prin spate! Să vă fie ruşine!”, a strigat femeia. În zadar a încercat paznicul să-i explice conceptul de comandare a mâncării din maşină, implementat de mai multe decenii în America. Femeia, care a prins decenii bune de comunism, era convinsă şi nu putea fi înduplecată: cei de la McDonald’s dădeau marfa „prin spate”, aşa cum pe vremuri se „plasau” ouăle, făina, salamul, hălcile de carne, iar în galantare bătea vântul.

Am revenit după-amiază la McDonald’s-ul din Slatina şi nu mai era coadă. Angajaţii instruiţi după normele multinaţionalei le-au făcut faţă şi le-au satisfăcut foamea. Produsele capitaliste le-au stăvilit pornirile comuniste, însă la mentalitate e greu să intervină cineva.