Oprescu, nemulţumit după eşecul la limită înregistrat pe „sinteticul” de la Slatina

După cantonamentul susţinut la Tărlungeni, tehnicianul Dan Oprescu a venit cu Sporting Turnu Măgurele la Slatina pentru a disputa un amical cu aspiranta la promovare în Liga I, CSM Râmnicu Vâlcea. Formaţia de nivel superior s-a impus la limită, scor 1-0, prin „reuşita” lui Claudiu Ştefan, care l-a surprins cu un şut de la distanţă pe portarul sosit în probe al grupării teleormănene.

După ce a dus gruparea slătineană pe primul loc, la capătul unui tur în care rezultatele au fost obţinute în condiţii grele, Dan Oprescu va încerca, în partea a doua a actualului sezon, să o aducă în fruntea ierarhiei C3 pe Sporting Turnu Măgurele. Fostul tehnician al echipei slătinene se află încă în căutări, în primul amical important al iernii, susţinut sâmbătă, pe terenul sintetic de pe „1 Mai”, având încă jucători în probe. Primele 60 de minute au fost, totuşi, abordate cu un posibil unsprezece de start. Jocul nu s-a ridicat, însă, la nivelul aşteptărilor tehnicianului Dan Oprescu.

 

„Am făcut un meci slab, mai ales în prima repriză. Am avut o evoluţie sub aşteptări, cu atât mai mult cu cât au evoluat jucători cu experienţă. E adevărat că este pentru prima dată când am făcut un amical la final de cantonament, dar este foarte important să fii împăcat că ai dat tot ce poţi, la momentul actual, să câştigi, lucru care în prima repriză nu s-a întâmplat”, a precizat, Dan Oprescu.

  

Antrenorul Dan Oprescu a admis că se aştepta să nu existe prospeţime în joc, având în vedere efortul depus în cantonament, însă chiar şi aşa pretenţiile erau altele. Tehnicianul echipei teleormănene a impus un program intens de pregătire în stagiul montan, având în vedere că timpul până la începerea campionatului este relativ scurt.

 

„Nu am ascuns niciodată că am început mai târziu pregătirea şi suntem puţin în criză de timp, de asta şi cantonamentul l-am comprimat puţin, ceea ce făceam în 12-14 zile am încercat să facem într-o săptămână, iar băieţii la ora asta sunt un pic storşi de vlagă. Dar revin, nu scuză cu nimic evoluţia lor din prima repriză, pentru că au fost pe teren jucători cu experienţă, de la care eu am pretenţii mari. În prima repriză, doar Mitrea s-a ridicat la un nivel acceptabil”, a mai spus Oprescu.

  

Antrenorul celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, Alexandru Pelici, a rulat, de asemenea, tot lotul aflat la dispoziţie, pe teren făcându-şi apariţia şi fostul stelist Florin Costea, care se pregăteşte cu divizionara secundă.

  

Tehnicianul Dan Oprescu a ţinut să ureze succes în lupta pentru promovare echipei CSM Râmnicu Vâlcea, în faţa căreia s-a impus, în ultimii ani, în majoritatea confruntărilor.

 

„Le doresc multă baftă la promovare celor de la CSM Râmnicu Vâlcea. Cred că au cea mai bună echipă din ultimii ani”, a spus Oprescu.

  

Turnu Măgurele: Roland Filip, Mincă, Sălcianu, Dinu, Covalschi, Pîrvu, Mitrea, Adi Popa, Raphel Stănescu, Ungurianu,Verdeş. Au mai intrat: Filip, Lică, David, Roland Stănescu, Cimpoieru, Cotincilescu, Cosma, Mitran, Popescu.