Pădurarii olteni au ieşit în stradă. Vor arme de pază ca să nu mai fie agresaţi de hoţi

Cinci delegaţi de la Direcţia Silvică Olt au participat, marţi, la protestul din Capitală. Aceştia se plâng că nu au arme de pază şi sunt fără apărare în faţa hoţilor. În urmă cu trei ani, doi pădurari de la Ocolul Silvic Balş au ajuns la spital, după ce au fost agresaţi de trei hoţi de lemne, în timp ce patrulau prin sectorul lor de pădure. În acest caz, hoţii au ajuns după gratii.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Olt, George Vîle, a precizat că pădurarii solicită modificarea statutului personalului silvic.

„Cinci delegaţi au participat şi de la noi la protestele din Capitală. Ei solicită modificarea statului personalului silvic, în sensul dotării personalului cu armă de pază, nu cu bile sau gaz, cu acestea nu poţi face nimic. Dacă bate vântul, gazul vine în faţa pădurarului, mai cade şi pe jos şi este luat la bătaie de hoţi. Au tras un prim semnal de alarmă, dacă revendicările lor nu sunt luate în considerare, în luna octombrie, vor fi organizate noi proteste”, a spus Vîle.

Reprezentanţii Direcţiei Silvice Olt au precizat şi că în judeţ au fost înregistrate violenţe asupra pădurarilor din zona Balş sau Reşca.

„Am avut şi noi cazuri cu pădurari agresaţi. În 2016, doi pădurari de la Ocolul Silvic Balş au fost agresaţi de de trei hoţi de lemne. A fost întocmit un dosar penal, iar hoţii au fost condamnaţi pentru ultaj. Au mai fost pădurari bătuţi şi la Reşca, sunt înregistrate astfel de cazuri în zonele unde au loc furturi de lemne. Au fost hoţi care au dat cu căruţa peste maşina Ocolului Silvic Balş, au sărit cu topoarele pe pădurari”, a adăugat George Vîle. 

Un pădurar a avut nouă zile de spitalizare de la medicul legist, altul de 12 zile, ambii patrulau în sectorul de pădure din Morunglav.

Zeci de hoţi sunt prinşi anual la furat de lemne din pădurile administrate de Direcţia Silvică Olt. Pădurarii le întocmesc actele pentru furt, iar hoţii se plâng judecătorilor. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca hoţii să aibă câştig de cauză, procesele fiind pierdute pentru că lipsesc martorii, hoţii fiind prinşi prin păduri, în zone izolate.