PALMĂ dată de instanţă preşedintelui PNL Olt, Liviu Voiculescu: Daniel Doagă, repus la şefia Finanţelor

Magistraţii Tribunalului Olt au decis, miercuri, anularea ordinului preşedintelui ANAF prin care Daniel Doagă era schimbat din funcţia de director al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) şi revenirea acestuia pe post.

Daniel Doagă a fost schimbat de la şefia AJFP Olt, în decembrie 2020, la nici un an după ce fusese numit. Acesta a contestat în instanţă schimbarea sa cu Florin Meleru, făcută la recomandarea preşedintelui filialei Olt a PNL, senatorul Liviu Voiculescu. Decizia nu este definitivă însă trebuie pusă în aplicare imediat.

Mai mult, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova trebuie să-i achite lui Daniel Doagă cheltuieli de judecată şi salariile pe care trebuia să le încaseze de la data demiterii.

„Obligă pârâta la repunerea reclamantului în situaţia interioară şi reintegrarea în funcţia publică de conducere deţinută anterior, precum şi la plata unor diferenţe între veniturile obţinute, începând cu data de 21.12.2020 şi până la repunerea în situaţia anterioară, şi cuantumul salariilor indexate, majorate şi recalculate de care ar fi beneficiat. Obligă pârâta la plata sumei de 4000 de lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată”, se arată în minuta Tribunalului Olt.

Florin Meleru revine la Inspecţia Fiscală, unde activa anterior.