Panadol Arto, paracetamol cu eliberare prelungită, retras de pe piaţă

Agenţia Naţională a Medicamentului, de comun acord cu Agenţia Europeană a Medicamentului şi compania GSK, a decis retragerea de pe piaţă a medicamentului Panadol Arto, ce conţine paracetamol cu eliberare prelungită.

Farmaciile din tot judeţul au primit deja circulare de retragere de la raft a acestui medicament.

„Din cauza complexităţii în gestionarea supradozajului cu medicamente care conţin paracetamol cu eliberare prelungită, produsul Panadol Artro 665 mg, comprimate cu eliberare prelungită, se află în procedură de retragere de pe piaţă. Cazurile de suradozaj cu medicamentul Panadol Artro sunt imprevizibile. Concentraţia plasmatică maximă se poate atinge mai târziu, iar concentraţiile înalte, în special după doze mari, pot persista timp de câteva zile. Se pot înregistra momente de vârf duble”,
se arată în circulara transmisă de Agenţia Medicamentului.

Pacienţii care utilizează în prezent acest medicament pot continua să ia comprimatele, atât timp cât respectă indicaţiile terapeutice aprobate. În momentul în care nu vor mai avea acces la acest medicament, vor putea trece la un alt medicament cu eliberare imediată sau alt analgezic echivalent.

„Apăruse de scurt timp. Era un paracetamol, dar avea o concentraţie cu eliberare prelungită şi din cauza aceasta a fost retras. Puteai să mai înghiţi un paracetamol cu o concentraţie fixă şi aşa puteai supradoza, nu aveai de unde să ştii. Toate farmaciile au primit înştiinţarea aceasta de retragere”, a precizat farmacistul Luiza Drăgoi.