Parlamentarii PSD Olt lasă mai întâi categoriile vulnerabile să primească vaccinul anti-COVID. Liberalii s-au grăbit să se imunizeze printre primii

Cei doi parlamentari PNL Olt s-au grăbit, luni, să se imunizeze împotriva COVID-19, la unul dintre centrele din Slatina. În contrast, reprezentanţii PSD Olt au declarat că se vor vaccina abia după ce se va reuşi administrarea serului categoriilor vulnerabile, printre care se numără bolnavii cronici sau cadrele didactice.

Deputatul PSD Marius Iancu opinează că înaintea parlamentarilor trebuie să se vaccineze „câteva milioane de români și câteva mii de olteni care au nevoie urgentă de vaccin!”

“Graba strică treaba și...imaginea publică atunci când te înghesui să te vaccinezi printre primii... din etapa a doua. Este la modă poza de la vaccinare, în tricou negru și cu mușchii la vedere, dar să nu uităm că la modă este și bunul simț și respectul față de cetățenii care ne-au ales să îi reprezentăm, nu să beneficiem, de pe urma votului lor, ca să avem prioritate la vaccinare. Sunt multe categorii care au nevoie urgentă de vaccin, bolnavi cronici, cadre didactice, angajați care lucrează cu publicul sau în regiile de transport, militarii sau personalul din domniile de distribuție a energiei electrice, gaze și apă. Și eu mă voi vaccina pentru că îmi doresc să scăpăm de acest virus și să ne putem continua sănătoși viața și activitățile pe care le-am întrerupt acum un an, dar consider că, înaintea mea, trebuie să se vaccineze cateva milioane de români și câteva mii de olteni care au nevoie urgentă de vaccin!”, a explicat parlamentarul social-democrat.

Cei doi parlamentari pe care îi are PNL Olt, Gigel Ştirbu şi Liviu Voiculescu, s-au grăbit să fie printre primii care se vaccinează împotriva COVID-19, luni dimineaţă, la un centru din Slatina.

„În loc să își arate mușchii la televizor sau pe rețelele de socializare, liberalii în frunte cu Iohannis și Cîțu ar trebui să oprească haosul vaccinarii - platforma nu funcționează, centrele de vaccinare nu sunt amenajate, iar dozele de vaccin nu sunt distribuite uniform în țară. Poate tocmai de aceea, se înghesuie ei să apuce să facă vaccinul, restul..."Ghinion"!”, a conchis Marius Iancu.