FOTO. Patru paturi speciale pentru ATI au ajuns la Spitalul Slatina

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a primit, joi, patru paturi moderne special concepute pentru Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă. Valoarea investiţiei suportate de Banca Mondială este de patru miliarde lei vechi.

De joi, Terapia Intensivă a Spitalului Slatina beneficiază de patru paturi moderne.

„Nu sunt paturi obişnuite de spital, permit o monitorizare a greutăţii pacientului pe toată perioada şederii în pat, monitorizează pierderea anumitor cantităţi de lichide din corp, se reglează în toate poziţiile medicale existente, inclusiv se pot transforma în fotoliu. Au suport pentru monitorizare funcţii vitale, pentru ventilator, în cazul în care trebuie transferat pacientul cu tot cu ventilator”, a declarat managerul SJU Slatina, Cătălin Rotea.

Cele patru paturi au fost achiziţionate printr-un program al Ministerului Sănătăţii, finanţat de către Banca Mondială.

„A fost alocat un număr de paturi pentru fiecare spital de urgenţă. Acestea vin în complatrarea celor două paturi de acest gen pe care le avem cumpărate din bani ai Consiliului Judeţean, unul îl avem deja pe secţie, al doilea va veni la finalul lunii aprilie”, a mai precizat Cătălin Rotea.