Social

2020-02-12, 12:44:39

Paturi, lenjerii şi saltele noi pentru pacienţii îngrijiţi în Centrul Medico Social Corabia. Investiţia, de la bugetul local

Cei 45 de pacienţi care beneficiază de îngrijri medicale de specialitate în Centrul Medico Social Corabia au condiţii mult mai bune. Unitatea a fost dotată cu paturi, saltele şi lenjerii noi. Investiţia s-a ridicat la peste 90.000 de lei şi a fost asigurată din bugetul local.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Corabia, Dan Oltean, a precizat că această investiţie sporeşte confortul celor care sunt internaţi aici, mai ales că vorbim de persoane cu probleme.

„Cu această investiţie am sporit confortul pacienţilor, pentru că mulţi sunt imobilizaţi la pat sau au alte probleme medicale. Acum sunt cazaţi 45 de asistaţi, maximum de locuri fiind de 50. Paturile şi saltelele erau foarte vechi, nu se mai putea asigura igiena. Banii au fost prinşi în bugetul pe anul trecut, dar acum au venit paturile. Toate camerele sunt dotate cu paturi noi, saltele şi au televizoare şi frigidere”, a spus Dan Oltean.


Comentarii

Redacţia

2020-02-12 12:44:39

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...