Paul Stănescu, încrezător în victoria PSD la Deveselu: Împreună vom învinge! Împreună vom reuși să trăim mai bine!

Secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, a fost prezent vineri, în comuna Deveselu, unde duminică se desfăşoară alegeri locale parţiale pentru funcţia de primar.


Stănescu şi-a exprimat convingerea că social-democraţii vor lua majoritatea voturilor atât la Deveselu, cât şi în celelalte localităţi din ţară unde duminică sunt organizate alegeri.

„PSD a știut să dezvolte comunitățile și țara. Astăzi la Deveselu am avut încă odată confirmarea că românii știu acest lucru! Vom câștiga nu doar primăria de la Deveselu, ci și majoritatea primăriilor din comunitățile unde sunt alegeri parțiale! Îi îndemn să iasă la vot cu curaj și să aleagă candidatul PSD! Împreună vom învinge! Împreună vom reuși să trăim mai bine!”, a declarat secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

La Deveselu se organizează alegeri locale parţiale după ce, în funcţia de primar a fost ales Ion Aliman (PSD), la câteva săptămâni după ce decedase în urma unor complicaţii de la infectarea cu virusul SARS-CoV2.

În urma alegerilor, s-a constituit Consiliul Local şi a fost ales în funcţia de viceprimar Nicolae Dobre, care a preluat atribuţiile de primar.