Paul Stănescu: „La Congres, nu candidez la nicio funcţie”

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, vineri, la Slatina, că nu va candida la nicio funcţie de conducere în PSD, la Congresul partidului care s-ar putea organiza, în luna martie.

Stănescu a subliniat că nici măcar o funcţie de vicepreşedinte nu-l mai interesează.

„La Congres, chiar dacă vor fi alegeri la vicepreşedinţi, nu voi candida la nicio funcţie, nu doar că nu voi candida la funcţia de preşedinte. Nu cred că-şi dă demisia cineva. Vicepreşedinţii sunt aleşi de Congres, iar demisia este un act unilateral”, a declarat preşedintele PSD Olt.

În ceea ce priveşte situaţia actualului număr 2 din PSD, preşedintele executiv Nicolae Bădălău, care s-a îndepărtat de Liviu Dragnea după ce l-a susţinut pe Mihai Tudose, Stănescu a declarat că acesta ar putea rămâne pe funcţie.

„Eu cred că va rămâne domnul Bădălău. Dumnealui este preşedinte executiv interimar, nu este ales de Congres, ci a fost desemnat în cadrul unui Comitet Executiv Naţional. E decizia dumnealui dacă îşi dă demisia din această funcţie. Preşedinte executiv, ales de Congres, a fost domnul Zgonea”, a mai spus Paul Stănescu.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat, miercuri, că în luna martie urmează să fie organizat un Congres Extraordinar al partidului.