Paul Stănescu: „Sper că PSD va câştiga alegerile. Prioritatea PSD, oamenii şi numai oamenii”

Secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, a declarat, joi, cu ocazia depunerii candidaturii pentru un nou mandat de parlamentar că preşedintele Iohannis vrea să organizeze alegeri pe 6 decembrie, fără a ţine cont de contextul epidemiologic.

Stănescu le-a mulţumit oltenilor pentru votul din 27 septembrie şi şi-a exprimat speranţa că aceştia le vor acorda votul social-democraţilor şi la alegerile din 6 decembrie.

„PSD are trei direcţii clare: unu - sănătatea, doi - educaţia şi trei şi poate fi pe acelaşi palier cu cele două – creştere nivelului de trai al tuturor locuitorilor, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte. Partidul Social-Democrat a demonstrat de fiecare dată că ştie să gestioneze ţara. Aşa cum ştiţi, am fost în top trei la nivelul europei privind creşterea economică, puterea de cumpărare a crescut cu peste 25%, în perioada 2017-2019, PIB-ul României a crescut cu 40%. De câte ori a guvernat dreapta, dacă ne aducem aminte, ne spuneau de luminiţa de la capătul tunelului, să strângem cureaua, şi în instanţă, un preşedinte a reuşit să taie şi salariile, şi indemnizaţiile şi, dacă nu era Curtea Constituţională, tăia şi pensiile”, a afirmat Stănescu.

Senatorul de Olt a opinat că era oportun ca alegerile generale să se organizeze atunci când contextul epidemiologic ar fi fost unul mai bun. El a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis nu ţine cont de faptul că România raportează zilnic aproape 5.000 de noi infectări cu COVID-19.

„Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, ne-a spus şi aseară că vrea alegeri pe 6 decembrie. Nu cred că se gândeşte la sănătatea românilor, are un singur scop, un singur ţel, alegeri pe 6 decembrie. Eu le-am spus colegilor mei, mai în glumă, mai în serios, chiar dacă murim jumătate din această ţară, preşedintele vrea alegeri. De ce? Pentru că nu iese deloc din logica electorală pe care o are, a văzut clar că în toate  sondajele de opinie PNL se prăbuşeşete şi vrea cât mai repede alegeri, fără să ţină cont de nimic, nici măcar de sănătatea tuturor românilor. Nu mai vorbesc de partea economică şi de economia ţării. Sunt convins că românii vor vedea ceea ce se întâmplă şi, la alegerile generale, sper că PSD va câştiga alegerile. Prioritatea PSD sunt oamenii şi numai oamenii”, a conchis Paul Stănescu.