Păunel: „Dacă adunăm toţi banii ce pot fi accesaţi de un fermier, vom constata că subvenţiile ajung la nivelul celor primite de agricultorii europeni”

Dacă sunt bine informaţi, fermieri olteni ar putea accesa, în acelaşi timp, mai multe măsuri, cu ajutorul banilor primiţi urmând să-şi dezvolte fermele. Cumulativ, subvenţia primită de fermierii din ţară poate fi comparată cu sumele primite de agricultorii din statele dezvoltate.

Reprezentanţii Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt au precizat că fermierii olteni pot accesa, în acelaşi timp, mai multe submăsuri, încercând astfel să se dezvolte cu ajutorul fondurilor europene.

Preşedintele SPA Olt, Ion Păunel, a explicat că acest sprijin cumulat poate ajunge la nivelul celui primit de fermierii din state dezvoltate precum Franţa, Germania sau Ungaria.

„De exemplu, un fermier poate să acceseze submăsura 6.3 şi primeşte 15.000 euro. Dacă are până în 40 de ani, poate accesa submăsura 6.1. Totodată, fermierul poate primi şi sprijinul cuplat, dar să acceseze şi Programul de sprijinire pentru cultivarea tomatelor. Fermierii olteni trebuie să fie informaţi, pentru că pot accesa aceşti bani şi să se dezvolte. Dacă adunăm sprijinul din măsurile menţionate, vom constata că subvenţia ajunge la nivelul celei primite de agricultorii europeni din Franţa, Germania sau Ungaria”,
a spus Păunel.