Pentru obţinerea dispozitivelor medicale, oltenii cu stomă permanentă trebuie să depună o singură cerere pe an, la CAS Olt

Peste 640 de olteni ce au suferit diferite intervenţii chirurgicale la nivelul colonului sau se confruntă cu incontinenţa urinară sunt înregistraţi la CAS Olt cu proteze de stomă sau incontinenţă urinară. 486 de decizii pentru protezarea stomii şi incontinenţă urinară au fost eliberate numai în acest an, valoarea acestora fiind de 535.703 lei.

La CAS Olt sunt înregistraţi 640 de pacienţi cu protezare stomii şi incontinenţă urinară, 486 de decizii, cu o valoare de 535.703 lei, fiind eliberate numai în acest an.  

În cazul oltenilor cu stomă permanentă, solicitarea la CAS Olt se depune o singură dată pe an.

„În situaţia pacienţilor cu stome permanente, pentru obţinerea dispozitivelor de protezare stomii, prescripţia medicală pe care este completată menţiunea stomă permanentă se depune împreună cu cererea la CAS Olt o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive. Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii şi incontinenţă urinară este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz”,
spun reprezentanţii CAS Olt.