Percheziţii în urma unui scandal la un bar din Brastavăţu. Un bărbat a ajuns în stare gravă, la spital

Două percheziţii domiciliare au fost desfăşurate, marţi, de poliţiştii olteni în comuna Brastavăţu, la adresele unor bărbaţi implicaţi într-un scandal, izbucnit pe teresa unui bar din localitate, în urmă cu două săptămâni.

Potrivit poliţiştilor, a fost vorba despre un conflict spontan între mai multe persone din localitate. În urma agresiunii, un bărbat în vârsăt de 39 de ani, care a fost bătut bine de un altul în vârstă de 43 de ani, a fost a ajuns la spital.

„Ulterior, în cauză a fost dispusă examinarea medico-legală a bărbatului agresat. Întrucât rezultatele preliminare emise în cursul acestei zile, 19 ianuarie 2021, au concluzionat faptul că, prin leziunile traumatice suferite, viața persoanei agresate a fost pusă în primejdie, dosarul a fost declinat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

În cursul acestei zile au fost efectuate două percheziții domicilliare pe raza comunei Brastavățu, persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii fiind condusă la sediul poliției, unde este audiată în prezența procurorului de caz.