Pereche de berze albe, protejate prin lege, sub observaţia Gărzii de Mediu Olt. Păsările ar fi fost împiedicate să-şi facă cuib, în Coloneşti, fapt ce constituie infracţiune

Autorităţile de mediu din judeţul Olt au în observaţie o pereche de berze albe, protejate prin lege, care şi-au construit un cuib pe un stâlp de electricitate din comuna Coloneşti.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Olt au fost sesizaţi de faptul că păsările sunt intimidate să-şi construiască cuib în localitatea olteană.

„Urmare a sesizării unui cetățean prin care se semnala intimidarea unei perechi de berze albe ce intenționa să își construiască un cuib în comuna Coloneşti, județul Olt, o echipă de comisari din cadrul GNM-CJ Olt împreună cu un consilier din partea APM Olt, s-a deplasat in data de 06.05.2020 si au constatat că perechea de berze şi-a construit cuibul, urmând a se urmări în timp dacă vor scoate pui”, se arată într-un comunicat remis de Garda de Mediu Olt.

Barza albã, Ciconia ciconia, este o specie ocrotită de lege pe întregul ei areal de răspândire, conform prevederilor OUG 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice, cu completările si modificările, anexa 3.

„Pentru a se evita contactul direct dintre linia de  tensiune si cuibul de barzã după perioada de cuibărit şi creşterea puilor, societatea de electricitate va monta la solicitarea GNM-CJ Olt si APM Olt un suport special pe stâlpul rețelei electrice”, se mai arată în comunicatul citat.

Conform prevederilor OUG 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu completările şi modificările ulterioare, sunt interzise deteriorarea, distrugerea şi/sau culegerea intenţionată a cuiburilor şi/sau ouălor din natură pentru speciile protejate.

Nerespectarea acestor prevederi constituie infracțiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 30.000 lei la 60.000 lei, conform prevederilor art. 52, alin 1, lit d din același act normativ.