Pergola din metal, scoasă din proiectul noii esplanade din Slatina

Faptul că pergola din metal, montată în zona statuii domnitorului AI Cuza din Slatina nu arată aşa cum şi-au dorit autorităţile, l-a determinat pe primarul Emil Moţ să renunţe la aceasta în proiectul de reabilitare a Esplanadei.

Edilul şi-a exprimat speranţa că, până în vara anului viitor, reabilitarea zonei de promenadă din centrul Slatinei va fi finalizată.

„Termenul este de 20 de luni, dar eu sper că în anul 2020, la vară, să terminăm şi esplanada. Pergola probabil va fi scoasă din proiect. Cred că se va renunţa la pergolă”, a declarat Emil Moţ.

Primarul a vorbit şi despre cum va arătă noua Esplanadă, scările care fac legătura cu parcul fiind scoase din proiect. Nici fântâna arteziană din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor nu se va mai regăsi în noua esplanadă.

„N-o să mai fie scări, zona o să fie integrată, acum toată priveliştea este obstrucţionată, acum parcul va fi integrat cu Esplanada, va fi o coborâre lină, vor fi gradene, câştigăm la spaţii verzi pentru că tot ce înseamnă acea gradenă se va dărâma şi acolo vor fi spaţii verzi. Arteziana mare o să dispară de acolo, oricum peticim la ea, se sparge în fiecare zi câte o ţeavă, câte un manşon de pompă, bine că nu s-au stricat pompele definitiv. E ieşită din garanţie. Nu ne atingem de parc, poate doar lucrări care să integreze ona de sus cu parcul”, a mai declarat primarul.

Municipalitatea a semnat, în luna mai, contractul pentru reabilitarea esplanadei din centrul Slatinei, valoarea investiţiei ridicându-se la aproape 10 milioane lei.