Sănătate

2018-04-16, 16:41:42

Personalităţi din Sănătate, prezente la „Zilele Medicale Slătinene”, pe 26 şi 27 aprilie

Pe 26 şi 27 aprilie, Spitalul Judeţean de Urgenţă organizează cea de-a doua ediţie a „Zilelor Medicale Slătinene”, eveniment la care vor participa, anul acesta, nume importante ale medicinei.

Timp de două zile, în sala mare a Centrului Cultural „Eugen Ionescu”, vor avea loc prezentări de lucrări pe teme diverse, pronind de la chirugie generală, chirurgie plastică, ortopedie, ORL, endocrinologie, pediatrie, psihiatrie, medicină legală sau radiologie şi imagistică medicală.

La evenimentul de anul acesta au fost invitaţi şi şi-au anunţat prezenţa medici de renume precum conferenţiar universitar doctor Valeriu Şurlin, şeful Clinicii de Chirurgie 1 din cadrul Spitalului de Urgenţă Craiova, prorectorul cu managementul academic şi asigurarea calităţii procesului de învăţământ în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova, conferenţiar universitar doctor Nicolae Dinescu, medic epidemiolog, şef Lucrări doctor Florin Anghelina, din cadrul UMF Craiova, medic ORL, conferenţiar universitar Alina Tănase, şefa secţiei Hematologie IV - Transplant Medular Institutul Clinic Fundeni şi medicul Gindrovel Dumitra, membru în grupul de lucru pro vaccin.

Evenimentul este dedicat mediclor slătineni, dar şi cadrelor medii, fără de care actul medical nu poate fi realizat.

Comentarii

Redacţia

2018-04-16 16:41:42

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...