Peste 1.000 de miei, sacrificaţi în centrele şi abatoarele autorizate din judeţ

Patru centre temporare pentru sacrificarea mieilor au fost autoprizate în preajma Sărbătorilor Pascale, în judeţul Olt, în Slatina, Drăgăneşti, Balş şi Osica de Sus. 685 de miei şi iezi au fost sacrificaţi în aceste centre.

Miei au fost tăiaţi şi în două abatoare din judeţ, astfel că totatul acestor a ajuns la 1.126.

În zilele cât centrele de sacrificare au fost deschise, personalul DSVSA Olt a supravegheat întreaga procedură. Dar pe lângă acestă activitate, DSVSA Olt a efectuat controale în perioada premergătoare Paştelui pentru a preîntâmpina toxiinfecţiile alimentare.

Astfel, au fost aplicate 30 de amenzi în valoarea de aproape 500 de milioane de lei vechi şi 19 avertismente. 57 de kilograme de carne şi produse din carne au fost retrase de la comercializare şi incinerate.