Peste 1.200 de olteni, diagnosticaţi cu cancer, anul trecut. Alcoolul, obezitatea şi alimentaţia, printre factorii de risc

Numărul oltenilor diagnosticaţi cu cancer creşte de la an la an. Astfel, la nivelul judeţului au fost înregistrate, în primele nouă luni din 2017, 1.061 cazuri noi de pacienţi cu cancer, iar în perioada similară a anului trecut 1.210.

Potrivit raportărilor DSP Olt, la o sută de 100.000 de locuitori, peste patru sute au diferite forme de cancer.

Specialiştii olteni spun că majoritatea cancerelor sunt rezultatul expunerii la anumiţi factori cauzali. Astfel, alcoolul poate creşte riscul pentru şase tipuri de cancer, inclusiv colorectal, mamar, oral, faringian şi laringian, esofagian, hepatic şi gastric, în timp ce excesul de greutate a fost legat de evoluţia în 12 cancere diferite. O alimentaţia bogată în carne roşie, carne procesată, alimente sărate şi aportul scăzut de fructe şi legume au un impact crescut în riscul de cancer, mai ales colorectar, nazofaringian şi gastric. Alţi factori care pot duce la apariţia cancerului sunt: tutunul, radiaţiile ionizate, infecţiile cu HPV, virusurile hepatice B şi C, limfoamele fiind legate de virusul Epstein-Barr.
 
DSP Olt celebreză în perioada 25-31 mai „Săptămâna Europeană de Luptă Împotriva Cancerului”. Scopul campaniei este acela de a conştientiza populaţia cu privire la modalităţile prin care poate fi prevenit cancerul. Tema campaniei din acest an este „Tinerii de astăzi previn cancerul prin obiceiuri sănătoase”.

Specialiştii spun că o treime din cancerele frecvente sunt prevenibile.