Peste 1.400 de olteni şi-au pierdut cardul de sănătate, în acest an

Mii de olteni care devin asiguraţi primesc în continuare cardurile de sănătate, ce le sunt aduse acasă de către poştaşi. Grav este că 1.465 de olteni şi-au pierdut cardurile de sănătate în acest an şi au solicitat altele.

Niciun serviciu medical nu mai este acordat fără cardul de sănătate. Nici măcar o reţetă la farmacie. Aşa se face că mulţi olteni s-au trezit că au pierdut cardul de sănătate. Astfel, 1.465 de olteni au solicitat CAS Olt carduri noi numai în acest an, pentru că nu au mai dat de cele ce le-au fost livrate iniţial de către poştaşi.

Preşedintele CAS Olt, Florin Ciocan, a precizat că procesul de distribuire a cardurilor este unul continuu, pentru că permanent sunt olteni care devin asiguraţi sau care devin majori. 

„Pe măsură ce asiguraţii împlinesc 18 ani sau devin asiguraţi, noi le facem carduri. Asiguratul vine la CAS Olt din diverse motive. A pierdut cardul, şi-a schimbat numele pentru că s-a căsătorit sau are o defecţiune tehnică, atunci noi îi dăm adeverinţa înlocuitoare, iar cerera lui se încarcă în sistemul informatic pentru schimbarea cardului. Cererile sunt trimise la Bucureşti, cardurile sunt tipărite, apoi ajung la poştă de unde sunt distribuite asiguraţilor. Abia după ce poştaşii nu găsesc asiguratul acasă, cardurile se întorc la CAS Olt”,
a spus Ciocan.

În afara cardurilor pierdute, 114 au fost înlocuite pentru că asiguraţii şi-au schimbat numele, opt au avut defecte tehnice, iar cinci olteni le-au refuzat din motive religioase.