Peste 100 de olteni, confirmaţi cu gripă. Femeile, mai afectate decât bărbaţii de virusul gripal

110 olteni au fost diagnosticaţi cu gripă în acest sezon rece, iar pentru trei pacienţi internaţi la Spitalul Slatina, două femei şi un bărbat, virusul gripal a fost fatal. Potrivit datelor furnizate de DSP Olt, din totalul celor diagnosticaţi cu gripă la nivelul judeţului, 61 sunt femeie, cu 20 la sută mai multe decât bărbaţii bolnavi.

Din cei 110 olteni cu gripă, 23 fiind diagnosticaţi doar în ultima săptămână, 73 au avut virusul gripal tip A, subtip H1, iar 37 virusul gripal tip A, subtip H3.

Potrivit statisticii DSP Olt, 81 sunt adulţi, cu vârsta cuprinsă între 22 şi 87 de ani, iar 29 copii, dintre aceştia şase frecventând colectivităţi de învăţământ precum: C.N. „Ion Minulescu” Slatina - 1, G.P.P. Slatina nr. 7 - 1, Şcoala Piatra-Olt - 1, Şcoala Mărgineni - 1, Şcoala Găneasa - 1 şi Şcoala Verguleasa - 1.

Potrivit specialiştilor DSP Olt, 61 de oltence au fost diagnosticate cu gripă, faţă de 49 de bărbaţi, toate persoanele fiind nevaccinate antigripal în sezonul 2018-2019. 

Grav este că trei olteni au murit până acum din cauza gripei: un bărbat de 54 de ani din Icoana, decedat pe 24 ianuarie, o femeie din Vişina, de 41 de ani, decedată pe 2 februarie, şi o femeie de 65 de ani, din Balş, moartă pe 1 februarie. Toţi trei erau nevaccinaţi antigripal.

Doar în ultima săptămână din ianuarie, la nivelul judeţului s-au înregistrat 2.674 cazuri de infecţii respiratorii, cu 57 de internări, şi 701 de pacienţi cu pneumonie.