Peste 125.000 lei, bugetul pentru îngrijiri medicale la domiciliu

Pentru primul trimestru din acest an, CAS Olt a alocat pentru îngrijri medicale la domiciliu 125.000 lei. Bugetul pentru primele trei luni este unul destul de mic, ţinând cont că există liste de aşteptare.

Potrivit datelor furnizate de către reprezentanţii CAS Olt, pentru îngrijiri medicale la domiciliu bugetul pentru primul trimestru este de 125.000 lei.
Suma ar trebuie să acopere listele de aşteptare, mai mulţi olteni aşteptând să beneficieze de astfel de servicii.

Pachetul de servicii medicale pentru îngrijiri medicale şi îngrijiri paliative la domiciliu cuprinde: măsurarea parametrilor fiziologici (temperatură, respiraţie, puls, tensiune), administrarea de tratamente atât oral, cât şi injectabil, sondaj vezical, îngrijirea sondei urinare şi administrarea medicamentelor intravezical pe sonda vezicală, aplicarea de perfuzii, manevre terapeutice pentru evitarea complicaţiilor vasculare ale membrelor, escarelor de decubit, alimentarea artificială pe gastrostomă, îngrijirea plăgilor simple, îngrijirea stomelor, îngrijirea tubului de dren şi a canulei traheale şi instruirea asiguratului, dar şi aplicarea de ploscă. Totodată, personalul medical poate evalua starea pacientului şi să stabilească un plan de îngrijiri în controlul durerii şi altor simptome asociate bolii.

Durata pentru care un asigurat poate beneficia de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu se stabileşte de către medic, dar nu mai mult de 90 de zile de îngrijiri în ultimele 11 luni.