Peste 13 milioane de euro au intrat în judeţ, prin PNDR. Un beneficiar din Izbiceni, proiect implementat de peste 444.500 euro

În acest an, OJFIR Olt a facilitat absorţia a peste 13 milioane de euro, reprezentând fonduri europene nerambursabile. Cel mai mare proiect implementat a fost de peste 444.500 euro, aceşti bani ajungând la un oltean din Izbiceni.

Reprezentanţii Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) susţin că absorţia fondurilor europene, în acest an, a fost una foarte bună, cele 13,55 milioane de euro care au intrat în judeţ fiind meritul fermierilor care s-au adaptat cu succes cerinţelor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

„Considerăm că absorţia foarte bună este rezultatul muncii susţinute a întregului colectiv OJFIR Olt, a calităţii muncii consultanţilor, colaboratorii noştri, şi, nu în ultimul rând, este meritul beneficiarilor PNDR, cei care s-au adaptat cu succes cerinţelor PNDR, depăşind problemele care apar uneori în mod inerent pe perioada implementării proiectelor, cum ar fi obţinerea finanţării necesare derulării în bune condiţii a proiectelor sau impedimentele ivite odată cu întârzierile la livrarea utilajelor şi a echipamentelor agricole de către furnizori”, a spus directorul OJFIR Olt, Ştefan Olaru.

Cea mai mare valoare plătită de OJFIR în anul financiar 2018 pentru un proiect aflat în implementare este de 444.514 euro, sprijin public nerambursabil. Fermierul din Izbiceni a accesat măsura 4.1, fără construcţii-montaj, sector vegetal. Cu banii primiţi, olteanul a achiziţionat maşini, utilaje şi echipamente agricole.