Peste 2.700 doze vaccin pneumococic au fost primite de DSP Olt. Vor fi vaccinaţi doar bebeluşii de două luni

2.760 de doze de vaccin pneumococic au ajuns pentru prima dată în depozitele DSP Olt. Astfel, specialiştii DSP Olt vor începe distribuţia acestui ser către medicii de familie, urmând a fi vaccinaţi doar bebeluşii ce au fost născuţi în august 2017.

La patru ani distanţă după ce a devenit obligatoriu, fiind inclus în Programul Naţional de Vaccinare, Ministerul Sănătăţii a demarat, la mijlocul lunii august, procedura de achiziţie a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valenţe prin care sunt prevenite boli precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice şi otitele.

Astfel, DSP Olt a primit 2.760 de doze de vaccin pneumococic, urmând a fi vaccinaţi doar bebeluşii de două luni. Acest tip de vaccin va ajunge pentru prima dată gratuit în rândul oltenilor.

Purtătoul de cuvânt al DSP Olt, Gabriela Gogiu, a precizat că dozele vor fi distribuite medicilor de familie.

„Am primit vaccin pneumococic, 2.760 doze, urmând să începem distribuţia către medicii de familie. Grupele populaţionale care vor beneficia de acest produs biologic vor fi 2, 4 şi 11 luni. Se vaccinează începând cu născuţii lunii august, se va urmări schema”,
a spus Gogiu.

Vaccinul pneumococic s-a găsit în farmacii, iar oltenii cu dare de mână l-au putut procura ca să-i imunizeze pe micuţi. Preţul acestui vaccin depăşeşte 250 de lei.