Peste 21.000 de pacienţi au trecut pragul Spitalului Slatina, în prima jumătate a anului. Din ce localităţi sunt cei mai mulţi bolnavi

Potrivit statisticii reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, în prima jumătate a acestui an, peste 21.112 de olteni au trecut pragul celei mai mari unităţi medicale din judeţ. Cei mai mulţi pacienţi au ajuns la spital din oraşele judeţului.

În primele şase luni din acest an, 5.265 de pacienţi din Slatina s-au prezentat la spital pentru îngrijri medicale de specialitate. Urmează apoi Scorniceşti, cu 702 cazuri externate, oraşul Drăgăneşti-Olt ocupând poziţia a treia cu 667 olteni ce au avut nevoie de îngrijri medicale, în acest an.

546 de bălşeni au ajuns pe mâna medicilor de la Spitalul Slatina, 461 din Piatra-Olt şi 420 din Potcoava.

Un număr mare de pacienţi au ajuns şi de la Curtişoara, adică 368 de cazuri externate, Valea Mare 361, Izvoarele 353 şi Mărunţei 335, alte localităţi 11.633. 

Din cei 21.112 pacienţi care au primit îngrijiri medicale, în prima jumătate a anului, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, 636 sunt din alte judeţe. Astfel, cei mai mulţi sunt din Vâlcea 212, Dolj 132, Argeş 65, Bucureşti 50, Teleorman 33, Prahova 19, Gorj 16, iar 108 sunt pacienţi din alte judeţe.

Foarte mulţi pacienţi din Vâlcea şi Gorj sunt direcţionaţi la Compartimentul de Chirurgie Plastică şi Reparatorie din cadrul Spitalului Slatina, unde s-a format o echipă de medici foarte bună. Adresabilitatea a crescut şi pe Secţia de Ortopedie, unde în premieră s-au făcut operaţii de coloană, dar şi intervenţii de fineţe la genunchi. Sunt căutaţi şi urologii slătineni, care dispun de litotritor, cu ajutorul căruia sunt fragmentaţi calculii renali fără durere.

Totodată, pe parcursul anului trecut, alţi 2.000 de pacienţi din restul ţării au trecut pragul unităţii medicale slătinene.