Peste 4.200 de slătineni au cerut deja tichete sociale pentru Paşte. Data limită - 28 februarie

Peste 4.200 de slătineni au depus deja cereri pentru a beneficia de tichetele sociale acordate de primărie pentru Paște.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Slatina, Mugurel Manea, a declarat că au fost depuse 4.265 cereri, până la 1 februarie, inclusiv.

Cererile pentru acordarea de tichete sociale pentru Paște pot fi depuse în aceleaşi zece puncte de pe raza municipiului amenajate inițial pentru sezonul Crăciun 2016, puncte unde se vor putea distribui și depune cereri în perioada 16 ianuarie - 28 februarie.

Beneficiari sunt persoanele cu handicap grav sau accentuat și, respectiv, pensionari - fără a se ţine seama de vârstă şi tip de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii și/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 1.000 lei pe lună, plafonul fiind ridicat de la 800 lei pe lună.
Reprezentanţii primăriei cred că tocmai datorită ridicării plafonului privind venitul minim pentru fiecare beneficiar va determina o creştere a numărului cererilor.

„Tichetele sociale, în valoare de 100 lei, vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Reamintim că aceste tichete sociale se acordă de două ori pe an: cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte. De menționat că tichetele sociale vor fi puse gratuit la dispoziția cetățenilor, beneficiarii urmând să le primească direct la domiciliu, prin intermediul poștei, în luna dinaintea evenimentului ce urmează a fi sărbătorit”, a declarat Mugurel Manea.