Peste 400 de şomeri au urmat cursuri de formare profesională în 2017. Aproape 60 la sută şi-au găsit un job

Serviciul de Formare Profesională din cadrul AJOFM Olt a organizat anul trecut 24 de cursuri pentru 403 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. În urma şcolarizării, dintre aceştia, 236 au reuşit să-şi găsească de lucru ca urmare a obţinerii unei specializări.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, care nu au o calificare sau vor să se reorienteze din punct de vedere profesional, AJOFM Olt organizează lunar cursuri de şcolarizare. În 2017, s-au organizat 24 de cursuri de formare profesională pentru un număr de 403 şomeri. Dintre cei care au absolvit cursurile de şcolarizare, aproape 60% au reuşit să-şi găsească un loc de muncă.

Cele 24 de cursuri de formare profesională au fost organizate în meseriile: lucrător în comerţ, manichiurist-pedichiurist, inspector securitate-sănătate în muncă, inspector resurse umane, lucrător hotelier, instalator instalaţii tehnico-sanitare, comunicare limba engleză, administrator pensiune turistică, bucătar, îngrijitoare copii, maseur, expert accesare fonduri europene, barman, infirmieră.

Cursurile de formare profesională durează între 3 şi 6 luni şi sunt gratuite. În 2018, reprezentanţii AJOFM Olt estimează să organizeze cursuri de formare profesională pentru un număr mai mare de persoane comparativ cu 2017.