Eveniment

2017-04-21, 14:19:21

Peste 41 metri cubi material lemnos, confiscaţi la Grădinari

O societate comercială din comuna Grădinari a fost amendată de poliţiştii olteni cu suma de 1.000 lei, oamenii legii dispunând şi confiscarea a peste 41 de metri cubi de material lemnos pentru nerespectarea unor proceduri privind Sistemul Informatizat de Urmărire a Materialului Lemnos.

Potrivit unui comunicat de presă, poliţiştii olteni au identificat, joi, o societate comercială, cu sediul în comuna Grădinari, judeţul Olt, care nu a respectat obligaţia de a verifica veridicitatea codului unic, precum şi data, ora, minutul şi secunda, prin interogarea aplicaţiei SUMAL (Sistemul Informatizat de Urmărire a Materialului Lemnos) a unui transport de lemne.

„Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1 000 lei, conform Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancţionarea şi stabilirea contravenţiilor silvice, iar cantitatea de 41,45 metri cubi material lemnos a fost confiscată şi predată în custodie reprezentanţilor Ocolului Silvic Slatina. Valoarea materialului confiscat este de 16.580 lei”,
se arată în comunicatul citat.
 

Comentarii

Redacţia

2017-04-21 14:19:21

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro