Peste 60 de farmacii din judeţ, deschise joi şi vineri

Oltenii care se vor confrunta cu probleme de sănătate în acest week-end prelungit au la dispoziţie peste 60 de farmacii din judeţ, ce vor fi deschise pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, de unde îşi vor putea procura medicamente.

Potrivit datelor funizate de CAS Olt, 63 de farmacii din judeţ vor fi deschise pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, perioadă în care oltenii profită de o minivacanţă.

Astfel, cei din mediul urban care au nevoie de medicamente au la dispoziţie foarte multe farmacii pentru procurarea pilulelor. Astfel, bălşenii vor avea patru farmacii deschise, programul fiind de la 08.00 până în jurul orei 14.00. În cele două zile libere, caracalenii vor avea deschise opt farmacii, cea situată pe strada Victoriei afişând un program până la 22.00.

La Corabia vor fi deschise cinci farmacii, iar la Drăgăneşti, trei. Cele mai multe farmacii sunt deschise la Slatina, unde vor avea program atât pe 30 noiembrie, cât şi 1 decembrie 22 de farmacii.

În mediul rural vor fi deschise farmacii la Băbiciu, Giuvărăşti, Izvoarele, Movileni, Osica de Sus, Radomireşti, Tia Mare, Tufeni, Vădastra, Vădăstriţa, Văleni, Vişina şi Vultureşti.

Lista completă cu farmaciile deschise zilele acestea poate fi consultată pe site-ul oficial al CAS Olt.