Beneficiarii ajutorului minim garantat s-au obişnuit ca statul să le subvenţioneze lenea, chiar dacă mulţi dintre ei sunt numai buni pentru muncă.
Aşa cum, potrivit datelor oferite de AJOFM Olt, există persoane care s-au ales cu şomajul tăiat anul trecut pentru că au refuzat un loc de muncă sau şcolarizarea într-o meserie cerută pe piaţa muncii, mi se pare perfect normal ca această regulă să se aplice şi în rândul beneficiarilor de venit minim garantat.
În actuala formă a legii, ei au obligaţia să se înregistreze, din şase în şase luni, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, ceea ce încurajează traiul pe spatele celor care muncesc, care-şi plătesc contribuţiile sociale pentru a-i susţine pe ei, cei care lenevesc pe ajutoare sociale.
Dacă ai curiozitatea să afli de ce preferă statul de asistat social, în detrimentul unui loc de muncă, vei constata o nesimţire crasă. Cum să munească ei pe un salariu minim pe economie, când pot foarte bine să primească bani stând degeaba. De ce să munceasă el, ’nea Ion, când poate să-şi ducă veacul în cârciuma din sat, să bea duşcă după duşcă din banii pe care-i primeşte ca măsură de asistenţă socială.
Peste tot în lumea asta există principiul solidarităţii sociale, însă aceste ajutoare trebuie să ajungă la cei necăjiţi, la cei care au cu adevărat nevoie, la cei care nu pot să muncească, la cei care au într-adevăr nevoie de suport social, şi nu la puturoşi, aşa cum se întâmplă în multe dintre situaţii.
Caută
