Actualitate

2018-12-21, 10:12:33

PFA-urile care vor avea mai mult de cinci clase de activitate vor fi radiate de Oficiul Registrului Comerţului Olt

Până pe 17 ianuarie 2019, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale îşi mai pot actualiza obiectul de activitate. Dacă nu vor face acest lucru, începând cu 19 martie 2019, Oficiul Registrului Comerţului Olt va radia, din oficiu, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de legislaţie.

La începutul anului viitor, expiră perioada de doi ani pe care persoanele fizice autorizate (PFA) şi întreprinderile individuale (II) o au la dispoziţie pentru a solicita Oficiului Registrului Comerţului Olt înregistrarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate.

Această obligaţie a apărut ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 182/2016.

Astfel, potrivit actului normativ persoanele fizice autorizate pot avea în obiectul de activitate cel mult cinci clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, în timp ce întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult zece clase de activităţi prevăzute de codul CAEN.

Începând cu 19 martie 2019, Oficiul Registrului Comerţului Olt va radia, din oficiu, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de legislaţia în vigoare.

Lista persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate este publicată pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Comentarii

Redacţia

2018-12-21 10:12:33

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...