Pirelli îşi extinde capacitatea de producţie din Slatina într-o nouă hală de 60.000 metri pătraţi. Construcţia, finalizată anul viitor

O hală nouă de aproximativ 60.000 metri pătraţi va fi construită pentru producătorul de anvelope Pirelli, la Slatina, pentru extinderea unității de producție existente a companiei.

Construcţia este realizată de dezvoltatorul imobiliar belgian WDP, care preconizează o investiție de aproximativ 40 de milioane de euro pentru realizarea acestui proiect.

Potrivit unui comunicat remis de WDP, acest proiect se aliniază strategiei de dezvoltare a celei mai mari și mai importante locații de producție a companiei Pirelli, cotată la bursa din Italia.

Noua hală va fi construită chiar lângă locația 2 Pirelli existentă din Slatina, în continuarea acesteia.

Investițiile pe care Pirelli le-a făcut în ultimii ani au crescut volumul activităților la această locație, astfel că extinderea a devenit o necesitate. Logistica de intrare și ieșire urmează să fie amplasată în secțiunea nouă, unde se va amenaja și un spațiu pentru activități de producție.

După finalizarea construcției - preconizată în cursul celui de-al treilea trimestru al anului 2020 - Pirelli va închiria noua clădire logistică pe o perioadă de cincisprezece ani. WDP pornește de la un buget de investiții de aproximativ 40 de milioane de euro, pe baza unui randament aliniat cerințelor pieței.

„Construcția acestei hale noi va optimiza cel mai important punct de producție al Pirelli și va asigura viitorul acestei locații”, a declarat Jeroen Biermans, Manager General al WDP în România.


ACTUALIZARE:

Ulterior apariţiei acestui text, reprezentanţii WDP au venit cu următoarea precizare:

„Referitor la comunicatul de presă trimis în data de 19 februarie cu titlul "WDP construiește o hală de 60.000 mp pentru Pirelli în Slatina",  WDP precizează ca textul conținea o greșeală și că proiectul pe care îl realizează WDP pentru Pirelli Slatina vizează doar construirea unui spațiu de depozitare cu suprafața de 60.000 m2 și nu un spațiu destinat creșterii capacității de producție, cum în mod eronat a fost specificat. Spațiul de depozitare va fi închiriat de Pirelli pentru depozitarea propriilor produse.
Am aprecia în mod deosebit dacă ați putea actualiza această informație în materialele de presă publicate deja,  pentru informarea în mod transparent a cititorilor“.