Plata facturilor CAO poate fi făcută de acum şi prin serviciile banking ale BCR și prin punctele de plată „Un-Doi Centrul de Plăți”

Beneficiarii serviciilor de alimentare cu apă, canalizare și epurarea apei uzate oferite de Compania de Apă Olt au, începând din luna august 2018, mai multe variante pentru plata facturilor emise de operator.

Potrivit uni comunicat al Companiei, clienţii CAO Olt au la dispoziție următoarele modalități de plată a facturilor, detaliate și pe noul model de factură:

Numerar la casierii- încasatori de teren, numerar sau card la casieriile Companiei de Apă Olt;

Prin serviciul Direct Debit al BCR – Banca Comercială Română;

Prin serviciile internet banking BCR – Banca Comercială Română, precizând codul de client și numărul facturii;

Prin intermediul rețelei de Multifuncționale de numerar Non- Stop Banking a BCR – Banca Comercială Română, obligatoriu cu factură;

Prin virament bancar în unul din conturile:
RO33BRDE290SV14995572900 deschis la BRD Group Societe Generale
RO28RNCB0200074442340001 deschis la BCR- Banca Comercială Română
RO05RZBR0000060009255073 deschis la Raiffeisen Bank;

Numerar prin rețeaua de puncte de plată „UN-DOI Centrul de Plăți”, în numerar prin scanarea codului de bare de pe factură, în cele 7500 de magazine din țară care au astfel de puncte de plată, dintre care 30 în județul Olt.

”Vrem să le oferim cetățenilor din orașele și comunele unde Compania de Apă Olt este prezentă, servicii de cea mai bună calitate. Am facilitat plata facturilor, iar beneficiarii serviciilor de alimentare cu apă vor economisi timp și nu vor mai fi nevoiți să meargă la casierii pentru a plăti facturile. Lucrăm și la implementarea altor modalități de plată a facturilor, adaptate noilor tehnologii”, a explicat directorul general al CAO, Cătălin Ușurelu.

El a adăugat că, în curând, clienții Companiei de Apă Olt vor putea plăti facturile și prin serviciile oferite de alte unități bancare din județ sau la alte puncte de plată din magazine.