Poate pentru unii este puţin, dar este primul pas către performanţă

Echipa de fotbal CSM Slatina a început de jos drumul către performanţă, de la nivelul Ligii a V-a. Sezonul actual a fost perfect, gruparea slătineană reuşind victorii pe linie în toate competiţiile în care a fost angrenată. 34 de victorii în Liga a IV-a, accederea în Cupa României, iar cea mai importantă realizare este dubla victorie în barajul de promovare în Liga a III-a.

Un site de profil important din ţară relatează parcursul echipei CSM Slatina, titrând „Există o echipă în România, care a bătut tot pe linie în actuala ediţie!”. Despre CSM Slatina s-a mai scris în presa centrală, în stagiunea trecută a Cupei României, când s-a ajuns în 16-imile de finală, iar pe Stadionul „1 Mai” a ajuns, pentru un meci oficial, o echipă din Liga I.

Fotbalul creează emulaţie, iar asta s-a văzut încă o dată la manşa retur a barajului de promovare, acolo unde jucătorii grupării pregătite de Bobi Verdeş au sărbătorit alături de suporteri. Printre ei s-a numărat omul de fotbal Ion Pîrvulescu. Ajuns la onorabila vârstă de 79 de ani, şlefuitorul de talente a făcut deplasarea la Corneşti pentru a se bucura de această performanţă. Poate pentru unii este puţin, dar este primul pas către performanţă.

După ce în ultimii ani s-a aflat într-un con de umbră, fotbalul scoate astfel capul la lumină. CSM Slatina este echipa fanion a judeţului Olt, iar performanţele încep să apară. 16-imile Cupei României sezonul trecut, eventul şi promovarea în Liga a III-a în actuala stagiune, dar şi convocarea unui jucător, Alexandru Militaru, la lotul României Under 18.

CSM Slatina repune astfel judeţul Olt pe harta fotbalului românesc, iar realizările probabil nu se vor opri aici. Cert este că acesta a fost primul pas către performanţă...