Special

2010-10-26, 20:32:17

Podul de peste Olt, început de Bibescu şi desăvârşit de Carol I

Tranzitat zilnic de mii de autoturisme care intră sau ies din Slatina, podul peste râul Olt are o poveste tumultoasă care se întinde pe durata a peste 100 de ani. Luată de mai multe ori de apele învolburate ale Oltului, construcţia care asigură legătura dintre Oltenia şi Muntenia este al doilea pod de fier din România, după cel peste Dunăre de la Cernavodă. Importanţa sa este dată şi de faptul că, de-a lungul anilor, la Slatina s-au întretăiat rutele comerciale ale comerţului intern şi internaţional. De podul peste Olt de la Slatina se leagă numele unor oameni care au condus destinele acestei părţi a ţării: Bibescu, Cuza sau Carol I.

În urmă cu peste 100 de ani, atunci când nu exista podul peste Olt din Slatina, de la ieşirea spre Craiova, oamenii foloseau „podurile umblătoare” pentru transportul de pe o parte pe cealaltă a râului. Faptul că nu exista un pod fix era o dificultate cu care se confruntau oamenii din perioada Slatinei medievale, în acest punct intersectându-se multe dintre rutele comerciale de-a lungul vremurilor.

 

„Înainte de a fi podul de peste Olt, încă din documentul de atestare al Slatinei de la 20 ianuarie 1368, înţelegem că trecerea mărfurilor de pe un mal pe celălalt al râului Olt, la vadul de la Slatina, se făcea cu «podurile umblătoare». Vadul de la Slatina este singurul loc care permite o trecere lesnicioasă a Oltului, este punctul de legătură dintre cele două provincii istorice româneşti, Oltenia şi Muntenia. Este punctul în care se întretaie numeroase puncte comerciale, atât ale comerţului intern cât şi ale comerţului extern, vorbind mai ales de perioada medievală. Podul este un simbol al Slatinei. Eu aşa îl consider. Este nu numai o importantă cale de comunicaţie”, a precizat istoricul Aurelia Grosu, şefa secţiei Istorie şi Artă din cadrul Muzeului Judeţean Olt.

 

Modul în care se tranzita râul Olt, la Slatina, în perioada medievală, este prezentat în mai multe documente istorice. „La început au fost poduri umblătoare, luntre, construite din trunchiuri de copac. Acestea sunt menţionate în câteva documente medievale ca şi în consemnările călătorilor străini. Ajuns la Slatina la 26 august 1641, episcopul catolic Baxi menţionează, printre altele, că Slatina este aşezată pe malul râului Olt peste care se trece cu luntrea”, explică Grosu.

Primul pod peste Olt, un pod de lemn

În jurul anului 1846 se pune concret problema construirii unui pod fix peste Olt, chiar domnitorul de atunci al Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, fiind cel care va pune piatra de temelie a construcţiei la data de 24 iunie a acelui an. Cu ocazia acestui eveniment, prefectura judeţului Olt a organizat o mare festivitate.


Construirea a ceea ce, pentru acea vreme, era cea mai impresionantă lucrare din ţară a adus laolaltă meşteri şi materiale de construcţii din toate colţurile ţării. Lucrările au fost supervizate de o echipă formată din specialişti italieni, conduşi de inginerul Giovani Balzano.

 

„Lucrările de construire ale acestui pod sunt coordonate de inginerul Giovani Balzano. Pentru construirea a ceea ce era cea mai impresionantă lucrare din Ţara Românească la acea vreme sunt antrenate forţe impresionante: se aduc piatră şi lemn din judeţele Argeş şi Vâlcea, meşterii pietrari din judeţele limitrofe, dar şi din judeţele mai îndepărtate, de exemplu, cum ar fi judeţul Buzău. Majoritatea meşterilor care coordonau aceste lucrări de execuţie a podului erau meşteri italieni, specialişti”, explică Aurelia Grosu.


Cu ocazia inaugurării podului de lemn de peste Olt, la 8 septembrie 1847, administraţia locală organizează sărbători impresionante pe parcursul a trei zile. Se pare că, totuşi, ziua inaugurării a fost uşor forţată dat fiind că la această dată îşi sărbătorea ziua de nume Maria Bibescu, soţia domnitorului.

 

„Podul se inaugurează pe data de 8 septembrie 1847, de Sfântă Maria Mică în cinstea doamnei Maria Bibescu, soţia domnitorului, în prezenţa domnitorului şi soţiei acestuia şi a altor oficialităţi de la Bucureşti. Miniştri ai vremii respective sau unii diplomaţi străini vin la Slatina, şi pe parcursul a trei zile sunt sărbători impresionante care marchează inaugurarea podului de lemn de la Slatina, deşi acesta nu era chiar terminat”, a adăugat istoricul de la Muzeul Judeţean.

 

Imaginea podului inaugurat în anul 1847 este imortalizată printr-un desen de către pictorul Barbu Iscovescu, unul dintre participanţii la festivităţile de inaugurare ale podului. De asemenea, o imagine a podului este prezentată într-o medalie din argint. Facsimilul acestei medalii şi desenul în original al lui Barbu Iscovescu sunt expuse în secţia de Istorie şi Cultură Slătineană a Muzeului Judeţean Olt.
Inundaţiile foarte frecvente de pe râul Olt au dus, din nefericire, la distrugerea podului din lemn, iar oamenii au fost nevoiţi să se folosească din nou de luntre pentru tranzitul de pe un mal pe celălalt.

Administraţia Cuza construieşte două poduri la Slatina

După ce construcţia finanţată de domnitorul Gheorghe Bibescu este luată de apele învolburate ale Oltului, care, în acea vreme, nu era regularizat şi curgea la întâmplare, administraţia locală slătineană şi locuitorii din Slatina îl asaltează  pe noul domn cu solicitări pentru construirea unui nou pod. În 1862 se construiesc două poduri la Slatina, unul peste Olt şi altul peste afluentul Beica, pentru care domnitorul Alexandru Ioan Cuza dispune un buget de trei milioane. De această dată, pilonii construcţiei urmau să fie din piatră.

 

„Lucrările de construcţie ale podului de la Slatina au fost acordate unei companii belgiene şi, de fapt, se pune problema construirii a două poduri, unul peste un braţ al Oltului şi celălalt peste Olt. În acea vreme, râul Olt, la Slatina, avea foarte largă albia şi pentru a rezista mai mult şi a rezolva din punct de vedere tehnic această problemă se construiesc două poduri: unul peste Beica, afluentul Oltului, şi celălalt peste Olt”, explică Aurelia Grosu.

 

Lucrările pentru aceste două poduri urmau să fie terminate în 1867, iar în timpul construcţiei, peste râul Olt trece viitorul rege al României Carol I. Acesta a fost nevoit să folosească un pod umblător pentru a putea ajunge la Bucureşti.
Nici cele două poduri nu vor avea trăinicie, fiind luate de apă.

 

 

„Din documente se pare că şi aceste poduri au fost luate de ape, după 1870. În 1872 a fost luat cel de peste Beica şi în 1875 cel de peste Olt. Astfel încât circulaţia revine la podul umblător, podul pe vase”, a arătat Grosu.

 

Podul de fier este construit de un inginer român

Cea de-a treia încercare de construire a unui pod fix peste Olt, la Slatina, va fi şi cea mai reuşită. Lucrările pentru un pod de fier încep la 1888 şi se termină la 1891, poziţionarea construcţiei fiind chiar în zona de unire a vechilor poduri de pe Beica şi Olt. Proiectul a fost supervizat, de această dată, de un inginer român-Nicolae Davidescu.

 

„A fost proiectat şi construit pe o lungime de 400 de metri, cu suprastructură din fier, pe arcuri şi bolte, fiind una dintre cele mai impresionante şi mai bine realizate construcţii din ţară, ca şi cea de la 1847. Este o probă de capacitate tehnică a unui român, de data aceasta, inginerul Nicolae Davidescu”, a precizat istoricul Aurelia Grosu.

 

De numele lui Nicolae Davidescu se va lega dezvoltarea şi modernizarea ulterioară a Slatinei, el devenind arhitectul şef al oraşului.

Aruncat în aer de trupele române

O altă perioadă tristă pentru podul peste Olt de la Slatina este în perioada Primului Război Mondial, când este aruncat în aer, în anul 1916, de trupele româneşti care se retrăgeau din calea armatei germane.
Podul va fi reparat după război de către învinsa Germania, construcţia intrând în daunele conflagraţiei. Actualul pod peste Olt de la Slatina arată aproape la fel ca cel care a fost inaugurat în 1891.

 

„Imaginea actuală a podului suprapune, în mare parte, imaginea din anul 1891, când a fost inaugurat, doar că pilonii de zidărie care erau la intrare, şi sunt şi acum, aveau însemnele regale. În anii comunismului, acestea au fost date jos”, a punctat istoricul Aurelia Grosu.

 

Al doilea pod de fier din ţară

 

Podul peste Olt este a doua încercare de punere în aplicare a arhitecturii fierului, prezentată pentru prima dată la Expoziţia Mondială de la Paris din 1899. Construcţia supervizată de inginerul Nicolae Davidescu a fost realizată după succesul celei de la Cernavodă a lui Anghel Saligny.

 

„Podul de peste Olt reprezintă, printre altele, din punct de vedere arhitectural o realizare remarcabilă. Este una din primele realizări ale arhitecturii fierului, lansată pentru prima oară la expoziţia de la Paris din anul 1899, şi este al doilea după cel construit la Cernavodă de către inginerul Saligny. Dar, dacă cel de la Cernavodă este peste Dunăre, fluviu european, podul de peste Olt reprezintă primul pod construit din fier peste un râu intern românesc”, a opinat Aurelia Grosu.

 

„Imaginea podului ar trebui să fie mai mult valorificată”


Istoricul Aurelia Grosu consideră că podul peste Olt ar trebui promovat mai intens de autorităţile locale. Ea spune că, în prezent, podul nu leagă numai cele două provincii istorice, Oltenia şi Muntenia, ci a devenit şi un liant al Europei.

 

„Imaginea podului este bine să fie mai mult valorificată, spun eu, în ceea ce înseamnă simbolistică contemporană de oficialităţile atât municipale cât şi judeţene. Acest pod nu numai că este o lucrare de arhitectură de referinţă, dar este şi un important punct de legătură, de acum nu numai între cele două provincii româneşti. El este o cale de acces europeană pentru că trece un drum european pe aici. Şi, cred eu, că se poate marca chiar şi prin alte lucrări de amenajare”, a spus Grosu.

Comentarii

Redacţia

2010-10-26 20:32:17

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro