Polivalenta din Slatina, realizată în proporţie de 70%. Firma constructoare a avansat lucrările

Firma care construieşte sala polivalentă din Slatina a avansat cu lucrările, însă autorităţile locale spun că nu se poate da un termen pentru finalizarea acestei investiţii din cauza faptului că societatea nu poate fi trasă la răspundere pentru nerespectarea unui astfel de angajament deoarece este în insolvenţă.

Administratorul public al Slatinei, Cristian Cismaru, a declarat că toate deciziile privind şantierul de la polivalentră trec printr-un filtru al lichidatorului judiciar.

„Noi, cel puţin o dată la două săptămâni, avem o întâlnire la Compania Naţională de Investiţii pentru discutarea stadiului actual al investiţiilor ce se derulează prin intermediul acestei instituţii. Acest obiectiv a fost predat către CNI în vederea continuării construcţiei. Din păcate, constructorul am înţeles că este în insolvenţă. Practic, toată procurarea de materiale, angajări şi tot ce ţine de organizarea acestei societăţi trec printr-un filtru, lichidatorul judiciar, şi de aceea am înţeles că aceste proceduri sunt foarte anevoioase. Se aşteaptă de fiecare dată acceptul lichidatorului pentru orice mişcare care se face în cadrul acestei societăţi. Legislația prevede în momentul de față că o firmă care este deja în insolvență nu poate fi penalizată”,
a declarat Cismaru.

Într-un ritm nu foarte susţinut, societatea a reuşit să realizeze, până în prezent, 70% din lucrare.

„În momentul de față lucrările sunt undeva la 70%. Efectiv, construcția este realizată, scheletul acoperișului este realizat, ar mai fi vorba de acoperiș, instalații electrice și finisajele interioare. În momentul de față nu putem avansa un termen de finalizare a acestei investiții pentru că totul depinde de relația contractuală dintre CNI și constructor”, a adăugat administratorul public al Slatinei.

În anul 2014, Compania Naţională de Investiţii a preluat lucrarea cu tot cu constructor, firma Vega ’93 Galaţi câştigând deja licitaţia pentru execuţia şi proiectarea clădirii. La scurt timp, societatea a intrat în insolvenţă, autorităţile locale neputân nici să renunţe la contract şi nici să sacnţioneze eventualele întârzieri.

Sala ar urma să aibă o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi şi o capacitate de 3.000 de locuri. Pe lângă competiţiile sportive pe care le va putea găzdui, în sala polivalentă vor exista şi spaţii comerciale, dar şi birouri administrative şi săli de conferinţă, iar în faţa clădirii va exista o parcare de 120 de locuri. De asemenea, va fi amenajată o platformă de peste 1.000 de metri pătraţi, care va oferi posibilitatea organizării de concerte în aer liber.