Ponta și Bănicioiu, consilieri pentru președinți din alte țări

Fostul premier Victor Ponta și fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu și-au găsit de muncă peste granițe. Aceștia consiliază oficiali din Turcia și din Republica Malawi.


Președintele PRO România Victor Ponta a recunoscut că oferă servicii de consultanță în domeniul politic chiar și în afara granițelor, mai ales de când a rămas în afara Parlamentului. Eșecul alianței cu Tăriceanu de la alegerile din decembrie l-au împins pe Ponta tot mai departe de țară, iar un pas așteptat ar fi fost să meargă în echipa președintelui Serbiei, prietenia lor fiind de notorietate.

Ponta a fost numit în trecut consilier onorific al președintelui Serbiei, Aleksandr Vucic, scrie realitateadinpsd.net.

Însă Victor Ponta nu a trecut granița sârbilor, precum mai vechiul său prieten Sebastian Ghiță, ci pe cea a turcilor.

Surse foarte bine informate susțin, în exclusivitate pentru RealitateadinPSD.net, că președintele PRO România este în echipa de consilieri ai președintelui turc Recep Erdogan.

Fostul ministru al Sănătății din perioada neagră Colectiv, Nicolae Bănicioiu, a renunțat și el la politica românească și a emigrat în Malawi.

Nicolae Bănicioiu este consilier pe probleme de sănătate și locuiește pe îndepărtatul continent de mai mult timp.