Administraţie

2021-04-27, 11:57:00

Pregătiri pentru reabilitarea Variantei Oituz din Slatina. Au fost bugetate exproprierile terenurilor din zonă

Municipalitatea slătineană a prins fonduri în bugetul local pentru expropierea terenurilor din zona Variantei Oituz, unde se vor executa ample lucrări de ranforsare a versantului.

Administratorul public al Slatinei, Cristian Cismaru, a declarat că în acest an ar trebui ca lucrările de reabilitare a tronsonului Constantin Brâncoveanu-Oituz-Piteşti să înceapă şi pe Varianta Oituz.

„Avem bugetate acele exproprieri necesare derulării în bune condiţii a investiţiei Varianta Oituz. Parte din acele terenuri sunt în proprietate privată. Noi, declarându-le de utilitate publică trebuie să facem exproprierile. Sunt începute lucrările în paralel pe Constantin Brâncoveanu şi Piteşti şi încetul cu încetul ne apropiem să atacăm şi această zonă”, a afirmat Cismaru.

Toată investiția depășește 35 de milioane de lei, fondurile fiind alocate din bugetul local.

Autoritățile au inclus în proiect lucrări ample de modernizare, care presupun refacerea totală a carosabilului, dar și consolidarea zidului de sprijin al străzii Oituz și pasarele pietonale.

Comentarii

Redacţia

2021-04-27 11:57:00

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...