Preşedintele AJF Olt, George Constantinescu, membru al Comisiei Fotbalului Amator, nou-înfiinţată de FRF

Comitetul Executiv al FRF a decis, în cadrul unei sedinţe, înfiinţarea Comisiei pentru Fotbal Profesionist şi a Comisiei pentru Fotbalul Amator. Cele două comisii au un rol consultativ, membrii acestora urmând să se întrunească de două-trei ori pe an pentru a dezbate problem legate de dezvoltarea fotbalului. Preşedintele AJF Olt, George Constantinescu, a fost cooptat în Comisia pentru Fotbalul Amator, alături de alţi câţiva şefi ai forurilor fotbalistice judeţene.

FRF a decis înfiinţarea unor comisii care să dezbată problemele din fotbalul profesionist şi amator. Componenţa acestora a fost decisă în cadrul unei sedinţe de Comitet Executiv, ce s-a desfăşurat luni, 4 iunie, la Casa Fotbalului. Din Comisia pentru Fotbalul Amator face parte preşedintele AJF Olt, George Constantinescu.

„Cele două comisii vor avea rol consultativ și se vor întruni de două-trei ori pe an. Cea de fotbal profesionist este formată din investitori din mediul privat la formații din Liga 1 și Liga 2, din reprezentanți ai deținătorilor de drepturi TV și chiar și un reprezentant al unei firme de audit. Prin înființarea acestor comisii s-a dorit alinierea la tendințele din fotbalul internațional, dar și să se răspundă la diferite provocări, în dorința de a crește atractivitatea fenomenului fotbalistic din România. Se vor aborda teme de interes apărute și la nivel național și la nivel european. În plus, decizia de a înființa aceste două noi comisii face parte din strategia adoptată în cadrul Adunării Generale a FRF”, se arată pe site-ul FRF.

Propunerea administrației FRF pentru componența celor două comisii, validată în cadrul ședinței Comitetului Executiv, este următoarea:

Comisia pentru fotbal profesionist

Răzvan Burleanu - președinte FRF
Valeriu Iftime - FC Botoșani
Mihai Rotaru - Club Sportiv U Craiova
Gheorghe Hagi - FC Viitorul
Marian Băgăcean - CFR Cluj
Radu Ienovan - Ripensia Timișoara
Mircea Șai - RCS-RDS
Constantin Mocanu - Pro TV
Ovidiu Ghiman - Telekom
Adrian Tomșa - Clever Media
Cristian Iliescu - BDO
Rodion Cămătaru - fost internațional român
Emilian Hulubei - AFAN

Comisia pentru fotbal amator


Adrian Petre - AJF Buzău - președinte
Adrian Lucaci - AJF Arad
Gheorghiță Bogdan - AJF Vaslui
George Constantinescu - AJF Olt
Radu Bitea - AJF Bihor
Marian Lumânare - AMFB
Dorinel Dincă - AJF Călărași
Vichentie Popescu - Bucovina Rădăuți
Radu Dumitrescu - ACS Ghiroda
Adrian Aldea - FC Avrig
Octavian Goga - vicepreședinte FRF