Preşedintele CJ Olt: Sper ca anul viitor să avem un buget mai bun anul acesta, să ne putem permite să continuăm investiţiile

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, şi-a exprimat speranţa ca, anul viitor, bugetul să permită forului judeţean continuarea investiţiilor în sistemul sanitar şi în ceea ce priveşte infrastructura rutieră.


Marius Oprescu a enumerat cele mai importante obiective de investiţii ale CJ Olt, în 2022.

„Ne propunem foarte multe lucruri, anul viitor. Ca de fiecare dată, sper ca anul viitor - aşa cum arată ceea ce am stabilit la întâlnirile structurilor asociative cu reprezentanţii Guvernului - să avem un buget mai bun anul acesta, să ne putem permite să continuăm investiţiile începute la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. De asemenea, ştiţi că avem în desfăşurare investiţii în infrastructura rutieră, pe fonduri europene. Anul viitor vom finaliza noul pavilion de la Schitu-Greci şi sperăm să obţinem şi finanţare pentru el. Sunt multe lucruri pe care ni le propunem, dar cu o formulă de buget nu bună, decentă, cred că putem să susţinem o parte din aceste investiţii”, a declarat Marius Oprescu.

Preşedintele CJ a trecut în revistă şi ceea ce s-a întâmplat în acest an, din punct de al alocărilor bugetare.

„Din păcate, anul acesta n-a fost unul foarte bun. Am spus-o de nenumărate ori, formula de buget aleasă de bugetul care era în funcţie la momentul respectiv, consiliile judeţene de nivel mediu, aşa cum este judeţul Olt, au fost dezavantajate şi lucrul acesta s-a văzut şi în investiţiile pe care le-am avut în derulare, anul acesta. În afară de ceea ce aveam în curs sau care erau pe finalizare, pentru care am alocat ceva bani, n-am putut să deschidem decât investiţii care sunt pe fonduri europene”, a conchis Oprescu.