Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, achitat de Tribunalul Dolj

Președintele interimar al PNL Olt, Liviu Voiculescu, a fost achitat, miercuri, de magistrații Tribunalului Dolj, în dosarul în care era acuzat, printre altele, de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, conflict de interese, organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc.

Voiculescu și-a exprimat bucuria privind decizia instanței care nu este, însă, definitivă.

„Nu vreau sa vorbesc prea multe decât că am crezut întotdeauna într-o justiție corectă și mă bucur că a făcut dreptate. Așa cum am spus, eu întotdeauna m-am considerat nevinovat”, a declarat el.

Actualul primar al comunei Cungrea, fost inspector principal de poliţie, Liviu Voiculescu a fost trimis în judecată alături de alte 20 de persoane, printre care se numără colegii săi de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Olt, Laurenţiu Lazăr, zis Tătuţu’, şi Ciprian Gheorghiceanu, mai mulţi angajaţi ai Finanţelor Publice Olt şi oameni de afaceri din Olt şi Dolj. Ulterior, dosarul a fost disjuns, o parte dintre inculpaţi fiind judecaţi separat.

Liviu Voiculescu era acuzat, printre altele, de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, conflict de interese, organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc.