Preşedintele PSD Olt: „Obiectivul este câştigarea alegerilor. Va fi o campanie destul de grea, iar noi ne-am exprimat pentru amânare scrutinului din cauza pandemiei”

Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat că social-democraţii au prima şansă la scrutinul din 6 decembrie, deşi cea mai bună decizie ar fi fost amânarea alegerilor până la stabilizarea epidemiei de COVID-19.

Preşedintele social-democraţilor din Olt spune că românii îi vor sancţiona pe cei de la PNL pentru că au aruncat ţara în haos, iar mulţi oameni au plătit cu viaţa.

„Obiectivul este câştigarea acestor alegeri atât la nivel judeţean, cât şi la nivel naţional. Aşa cum aţi văzut, ultimele sondaje ne dau aproape la egalitate cu Partidul Naţional Liberal, numai că noi suntem pe un trend de creştere, iar ei sunt pe un trend de scădere. Aşa cum cetăţenii ne-au acordat votul şi la alegerile locale, sunt convins că vor fi alături de noi şi la alegerile parlamentare, mai ales că noi avem un program de guvernare naţional cu care venim în faţa electoratului, pe când am văzut un pliant al adversarilor noştri de la PNL.Au luat aceeaşi politică pe care au avut-o la Bucureşti cu USR: veniţi la vot s scăpăm de PSD. Nu cred că este un lucru benefic pentru ţară, nu e un lucru productiv, ba din contră, este un lucru contraproductiv. N-au fost în stare să prezinte două măsuri, n-au venit cu nimic. Cum, de altfel, n-au făcut nimic tot anul, doar au aruncat ţara în haos. Cred că programul nostru de guvernare îi va convinge pe români să fie alături de noi pentru că de fiecare dată, deşi am făcut multe greşeli, am făcut multe lucruri bune. Făcând comparaţie între anii noştri de guvernare şi acest an prăpădit al guvernării PNL, sunt convins că cetăţenii ne vor da votul”, a declarat Marius Oprescu.

El a ţinut din nou să tragă un semnal de alarmă cu privire la numărul tot mai mare de cazuri de coronavirus, raportat în fiecare zi, fapt pentru care organizarea de alegeri ar trebui amânată. Oprescu îi acuză pe liberali că pun interesul personal deasupra sănătăţii românilor.

„Va fi o campanie destul de grea. Aşa cum ştiţi, noi ne-am exprimat pentru amânarea acestor alegeri, ca şi în cazul localelor. După locale, rata de infectare a crescut foarte mult, pentru că atunci oamenii au intrat foarte mult în contact. De atunci, lucrurile au degenerat şi au evoluat într-un mod negativ. Astăzi ne apropiem deja de 10.000 de cazuri pe zi. Cred că este o situaţie gravă, iar noi am propus ca şi parlamentarele să fie amânate până în primăvară. Din păcate, cei de la Guvernare îşi doresc foarte mult aceste alegeri pentru că ştiu că, până la primăvară, se va alege praful de bruma asta de procente pe care o mai au. Atunci, bineînţeles, pun pe primul loc interesul lor personal, acela de a câştiga cât mai multe procente ca să le asigure, într-o formă sau alta guvernarea, folosindu-se şi de faptul că au preşedintele ţării. Nu se gândesc la sănătatea românilor”, a mai declarat Marius Oprescu.

El a opinat şi că la alegerile din 6 decembrie prezenţa la urne va fi una scăzută.

„Probabil că absenteismul va fi unul ridicat şi nici nu putem să-i condamnăm pe români, uitaţi-vă ce se întâmplă, în fiecare zi, la noi în ţară”, a conchis preşedintele PSD Olt.