Preşedintele USR Olt, dosar penal după ce a fost prins la volan cu permisul suspendat

Preşedintele USR Olt, Silviu Anton, este cercetat penal după ce, joi, a fost prins de poliţiştii din Slatina, la volanul unui autoturism, deşi avea permisul de conducere suspendat.

Silviu Anton a fost oprit de poliţiştii Biroului Rutier Slatina pentru un control de rutină. Oamenii legii au constatat că permisul său de conducere era suspendat pentru depăşirea vitezei legale.

Pe numele acestuia a fost deschis un dosar de cercetare penală.

„Astăzi, 30 ianuarie 2020,  polițiștii Biroului Rutier Slatina, în timp ce supravegheau și controlau traficul rutier, au depistat un bărbat, de 36 de ani, din localitate, care a condus un autoturism având dreptul de a conduce suspendat. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Contactat telefonic pentru un punct de vedere, preşedintele USR Olt nu a răspuns.