Prezidenţiabilii PSD. Stănescu: „De fiecare dată, candidatul a fost preşedintele partidului”

Senatorul Paul Stănescu, liderul PSD Olt, a declarat că PSD va avea candidat propriu la alegerile prezidenţiale, adăugând că există o cutumă potrivit căreia acesta trebuie să fie preşedintele partidului.

Stănescu spune că o decizie cu privire la prezidenţiabilul PSD va fi luată, cel mai probabil, după europarlamentare.

„Desemnarea candidatului de la prezidenţiale va fi o decizie a forurilor Partidului Social Democrat. Eu cred că PSD va avea un candidat. Aşa cum ştiţi, de fiecare dată, candidatul PSD a fost preşedintele partidului. Probabil că, în cel mai scurt timp, se va lua o decizie, dar după câte înţeleg acest lucru se va stabili, după alegerile europarlamentare”, a afirmat social-democratul.

Paul Stănescu a îndemnat la răbdare în ceea ce priveşte luarea acestei decizii.

„Mă puneţi să fac presupuneri. Haideţi să avem răbdare cu toţii. Lucrurile se pot schimba, este o dinamică politică, aşa că e greu să mă pronunţ. De fiecare dată, şi eu am susţinut ca partidul din care fac parte să aibă candidatul propriu, cu toate că am o relaţie bună cu Călin Popescu Tăriceanu. Trebuie să cântărim foarte bine aceste lucruri”, a conchis senatorul.