Prietenul lui Bogdan Noajă, arestat preventiv pentru ultraj, în urma unui scandal în centrul Slatinei

Prietenul fiului de procuror Ioan Bogdan Noajă, Vasile Pădureţu, condamnat şi el pentru trafic de droguri, a fost arestat preventiv pentru ultraj, după ce în urma unui scandal în centrul Slatinei a bătut un poliţist şi un jandarm.

Totul a pornit după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, au existat sesizări cu privire la tulburarea ordinii şi liniştii publice, pe bulevardul A.I. Cuza, în spatele blocului FA 21, în zona sălii de sport a Liceului „Nicolae Titulescu”.

Oamenii legii care au răspuns sesizării au găsit la faţa locului mai mulţi tineri, printre care şi Vasile Pădureţu, în vârstă de 26 de ani, acesta din urmă refuzând să se legitimeze.

El a acceptat să meargă până la sediul Poliţiei Slatina pentru legitimare, însă aici a devenit violent, lovindu-i pe oamenii legii. Tânărul a fost încătuşat.

Pădureţu a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile fiind acuzat de două infracţiuni de ultraj.

„În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2019, în jurul orelor 4.50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizaţi despre faptul că mai mulți tineri tulbură ordinea şi linistea publică pe strada A.I. Cuza din localitate, la faţa locului deplasându-se o patrulă formată dintr-un polițist și un jandarm. Dintre persoanele identificate la faţa locului, un bărbat de 26 de ani din localitate s-a manifestat agresiv lovind atât polițistul, cât și jandarmul, fiind necesară încătuşarea acestuia. În cursul aceleiași zile, bărbatul de 26 de ani a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de ultraj, iar în ziua de 12 septembrie a fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Vasile Pădureţu este bun prieten cu Ioan Bogdan Noajă, fiul procurorului pensionar Ştefan Noajă, care vineri noaptea a produs un accident rutier, pe raza oraşului Potcoava. Deşi avea permisul suspendat, Noajă s-a urcat la volan, a lovit o maşină parcată şi s-a oprit într-un cap de pod, răsturnându-se.

Cei doi sunt cunoscuţi ca fiind consumatori de droguri, fiind cercetaţi şi judecaţi într-un dosar de trafic şi consum de stupefiante. Noajă a avut de executat o pedeapsă de un an şi opt luni de închisoare, iar Pădureţu doar un an.

Tot împreună se aflau şi în septembrie 2017, când autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident, pe DN 65, în zona Restaurantului „President” din Scorniceşti. Potrivit informaţiilor Gazeta Nouă, ambii erau suspecţi că se aflau sub influenţa substanţelor interzise, un recipient cu „material vegetal” fiind găsit în maşină.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gazeta Nouă, că cei doi tineri au mai fost implicaţi într-un incident, în aceeaşi noapte, la o benzinărie din Slatina, ulterior provocând o tamponare, la Potcoava.

Noajă şi Pădureţu au fost conduşi de poliţişti la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde le-au fost recoltate probe de sânge şi urină, care de au fost trimise la Institutul de Medicină Legală din Capitală pentru confirmarea sau infirmarea prezenţei substanţelor interzise.

Condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri, fiul procurorului Ştefan Noajă de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Ioan Bogdan Noajă, a scăpat de puşcărie, în urma deciziei Curţii de Apel Craiova.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis, la finalul lunii iunie 2017, să-l achite pe Noajă pentru una dintre acuzaţii, condamnându-l la doar un an şi opt luni de închisoare. Cu toate acestea, inculpatul nu va face nicio zi de închisoare deoarece, în urma deducerii pedepsei pe perioada arestului la domiciliu, între 28 noiembrie 2016 şi 17 mai 2017, instanţa a constatat „executată în întregime pedeapsa principală aplicată în prezenta cauză”.

Decizia magistraţilor craioveni este definitivă.

Fiul procurorului pensionar Ştefan Noajă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Bogdan Noajă, şi prietenul acestuia, Vasile Pădureţu, au fost trimişi în judecată, în mai 2015, de procurorii DIICOT Olt, sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic ilicit de droguri de risc şi efectuarea fără drept şi cu intenţie de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit procurorilor, începând cu anul 2014, pe lângă droguri de risc, membrii grupului infracţional au comercializat fără drept şi produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege. În cadrul grupului a fost cooptat şi suspectul Vasile Pădureţu.

Oamenii legii mai spun că drogurile erau distribuite în mai multe zone din Slatina, cu precădere în zona Colegiului Naţional „Ion Minulescu”.