Primăria Caracal are Direcţie de Patrimoniu

În acelaşi timp cu aprobarea noii organigrame a Primăriei Caracal, joi, a fost înfiinţată Direcţia de Patrimoniu, unde vor fi angajate 17 persoane.

Consilierii locali din Caracal au aprobat, joi, noua organigramă a primăriei, care prevede înfiinţarea unei Direcţii de Patrimoniu. Viceprimarul municipiului, Octavian Stănescu, a declarat, pentru Gazeta Nouă, că noua instituţie va genera o funcţionare mai bună a municipalităţii.

„Prin noua structură aprobată a organigramei primăriei, s-a înfiinţat  Direcţia de Patrimoniu, care nu exista până în momentul de faţă. Era necesară înfiinţarea acestei direcţii pentru că poţi avea un buget bine structurat, un inventar pus la punct al domeniului public şi privat al municipiului Caracal. În subordinea Direcţiei de Patrimoniu vor intra evidenţa patrimoniului public şi privat, compartimentul de contracte, licitaţiile, compartimentul de fond locativ, biroul de registru agricol şi fond funciar, cadastrul. Nu se vor mai pierde bani şi nu vom mai avea excedent din cauza unor investiţii nedemarate sau nefinalizate”, a afirmat Stănescu.


El a adăugat că în noua Direcţie de Patrimoniu vor funcţiona 17 angajaţi, cu tot cu conducere.

„Au fost create noi posturi de economişti, jurişti, specialişti în administraţia publică locală. Întreaga direcţie va avea 17 posturi, din care două de conducere, un director şi un şef de serviciu”, a mai declarat Octavian Stănescu.