Administraţie

2020-02-20, 13:43:00

Primăria Slatina asigură produsele de igienă pentru copii. Emil Moţ cere creşelor şi grădiniţelor să nu le mai solicite părinţilor

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a criticat faptul că reprezentanţii creşelor şi grădiniţelor din oraş le cer părinţilor să aducă, periodic, pentru cei mici articole de igienă, arătând că municipalitatea le asigură acestor instituţii fonduri consistente tocmai pentru acest capitol.

Emil Moţ a afirmat că, încă de la preluarea mandatului, în 2016, s-a asigurat că creşele şi grădiniţele din oraş beneficiază de alocări pentru articole de igienă pentru cei mici, de la hârtie igienică şi săpun lichid, până la lenjerii de pat.

Mai mult, administraţia locală le-a cerut reprezentanţilor instituţiilor de învăţământ antepreşcolar şi preşcolar să nu le mai solicite părinţilor astfel de articole.

„De când am preluat noi conducerea Primăriei Slatina, de când am introdus paza în şcoli, am asigurat absolut tuturor grădiniţelor din Slatina aceste lucruri. Chiar anul trecut am avut o discuţie cu domnul viceprimar Gigi Vîlceleanu şi l-am rugat să meargă în fiecare grădiniţă şi să le transmită cadrelor didactice, directorilor, administratorilor să nu mai ceară părinţilor să le aducă aceste şerveţele, săpun lichid, hârtie igienică, pentru că noi le asigurăm. Aceeaşi situaţie este şi la creşe”, a afirmat Moţ.

Edilul a reclamat lipsa de interes a administratorilor sau chiar lenea.

„Avem bugetele grădiniţelor. Pentru că unor oameni, unor administratori, unor directori le e lene să facă solicitări sau să facă proceduri de achiziţie, nu înseamnă că noi, Primăria Slatina, de atâţia ani nu le asigurăm aceste lucruri”, a mai declarat Emil Moţ.

Primarul a dat şi un exemplu concret cu privire la banii alocaţi de municipalitate pentru prosoape de hârtie, hârtie igienică, săpun lichid, saltele, lenjerii de pat sau pilote.

„La GPP Nr. 3, spre exemplu, avem aşa: 4.500 lei - prosoape hârtie rolă, 9.000 lei - hârtie igienică, 3.120 lei - săpun lichid. Cum poate cineva să spună că Primăria Slatina nu asigură aceste lucruri pentru copii? Saltele, lenjerii, pilote, toate aceste lucruri sunt asigurate de Primăria municipiului Slatina. Mulţi dintre banii alocaţi se întorc, la sfârşitul anului, în bugetul primăriei pentru că nu sunt în stare să-i cheltuie, pentru că administratorii sunt leneşi sau le e greu să facă referate de achiziţie”, a mai spus primarul.

La final, el a reiterat faptul că părinţii nu sunt obligaţi să aducă astfel de articole, iar grădiniţele nu trebuie să le mai ceară.


Comentarii

Redacţia

2020-02-20 13:43:00

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...